Friedrichshafen și sudul Germaniei

Friedrichshafen

Friedrichshafen este un orășel în sudul Germaniei de unde poți ajunge destul de repede în Elveția, Austria, în Liechtenstein și dacă te străduiești nițel, în mai puțin de patru ore ajungi și în Italia.

Mai fusesem cu un an înainte în Germania însă nu mi-a plăcut așa mult ca acum. Orășelul ăsta e tare fain, este exact lângă un lac, Constance sau Bodensee (în Germană), iar peste lac poți vedea Alpii Elveției. E pur și simplu wow!

Friedrichshafen Alps

Lacul ăsta este de fapt râul Rin care izvorăște din Alpii Elvețieni (sper că nu mă înșel) iar pe partea cealaltă poți vizita Konstanz, unde poți trece cu bacul sau cu vaporașul.

Imediat ce cobori în portul din Konstanz poți vedea Imperia, o statuie din beton care are 9 metri înălțime, cântărește 18 tone și este ridicată în comemorarea Consiliului Constance care a avut loc între 1414 și 1418. Imperia este o femeie care ține în mâini doi bărbați, Papa Martin V și împăratul Sigismund și ilustrează o poveste, scrisă de Balzac, La Belle Imperium, în care Imperia seduce cardinali și prinți la Consiliul Constance și are putere asupra tuturor.

The Imperia Konstanz

Konstanz

Într-o altă zi am vizitat Lindau, un alt oraș foarte fain, unde ne-am plimbat pe malul lacului cam jumătate de zi, am profitat că a fost o zi însorită.

Lindau

Zona asta e super bună de locuit mai ales că iarna ești foarte aproape de pârtiile de ski iar iarna poți ajunge destul de repede să faci o baie în mare și să stai cu burta la soare.

Fiind iarnă, noi ne-am plimbat mai mult în zona de munte, ne-am bucurat puțin de iarnă și am făcut și un om de zăpadă. Cele două imagini de mai jos sunt din Oberstdorf, unul din cele mai înalte orașe din Germania situat în Alpii Bavarezi. Aici sunt foarte multe pârtii de ski și niște peisaje superbe!

Oberstdorf

Oberstdorf Germany

Ultimele zile din 2017 le-am petrecut în Friedrichshafen iar noaptea de revelion a fost de neuitat, mai ales că artificiile de la miezul nopții se reflectau în lac.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *