Un nou lockdown, o nouă serie de cărți.

carti

Așa cum zice și titlul, acum că stăm din nou toată ziulica acasă am mai avut timp de citit câteva cărți. Nu cred că am citit niciodată atât de repede șase cărți. Bine, am și avut timp dar mi-au și plăcut. M-au cam prins iar unele m-au și emoționat.

Acolo unde cântă racii – Delia Owens

Kya, zisă și Fata Mlastinii, te duce în lumea ei. Cartea prezintă evoluţia ei, supravieţuirea ei într-un mediu şi condiţii greu de învins, maturizarea ei.

Pacienta tăcută – Alex Michaelides

Este un thriller psihologic care redă viața pictoriței Alicia Berenson aparent perfectă. Într-o seară, soțul ei Gabriel, fotograf din lumea modei, se întoarce acasă de la o ședință foto, Alicia îl împușcă în cap iar apoi rămâne tăcută timp de șase ani.

Acolo unde femeile sunt regi – Christie Watson

Ah, cartea asta m-a făcut să plâng la aproape fiecare capitol. Povestea lui Elijah, un băiețel nigerian m-a trecut prin toate stările și mi-a făcut pielea de găină. O recomand cu toata inima.

Tatuatorul de la Auschwitz – Heather Morris

Încă o carte care m-a emoționat și din care nu am ‘ieșit’ câteva zile bune. Ba mai mult am mai cumpărat câteva cărți pe aceeași temă.

Heather Morris relatează povestea evreului slovac Lale care a fost închis la Auschwitz în 1942. Acesta s-a îndrăgostit de o fată, Gita, pe care o tatuează în lagărul de concentrare.

Ugly love – Colleen Hoover

E o carte ceva mai ușoară, de dragoste, dintre un pilot de avioane Miles și Tate, sora prietenului său. Acesta are două reguli: nu pune întrebări despre trecut, nu te aștepta la un viitor împreună.

Cărțile astea nu le poți lăsa din mână. Pe de altă parte, am cumpărat și Minciuni pe canapea – Irvin Yalom, era acolo în top dar am citit-o doar jumătate. Nu m-a prins, nu m-a ținut, nu știu, poate a fost un moment, o să mai încerc altădată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *