Eu nu am făcut nici un sport de performanță, deși mi-ar fi plăcut foarte mult. La mine la țară puteai cel mult să faci înot (în lacul vecinului), atletism (în caz că vecinul te vedea în lacul lui), ciclism (cu Pegasul lu tataie-tu) sau fotbal cu copiii vecinilor, cu care, sfarșeai prin a face karate în caz că echipa ta pierdea ‘meciul’ de fotbal.
Când eram mică alergam, săream coarda de o zăpăceam pe mamaie, mă urcam în toți copacii din gradină apoi urlam din toate încheieturile că nu pot să mai cobor. Practic, sport de dimineața până seara.
Când am mai crescut, pur și simplu s-a agățat lenea de mine, iar eu de televizor. Bine, ne-am mutat și la bloc și adio mișcare. Nu ieșeam afară nici dacă mă plătea cineva, învățam, citeam și stăteam cu ochii bulbucați la TV.
Asta s-a extins chiar și la liceu, să nu mai zic că am avut și un motiv foarte bine întemeiat, m-am operat de apendicită în vacanța de dinainte de clasa a noua și vreo doi ani am fost scutită – sunt operată, eu nu pot să fac sport. Prin clasa a11-a am descoperit că îmi place baschetul dar n-aș fi alergat după minge nici în ruptul capului, mai mult stăteam lângă coș că eram și înaltă și le mai nimeream uneori.
În facultate la fel, lene mare, nopți pierdute aiurea, eram mereu obosită, adormită, fară vlagă, trăgeam de mine să mă duc la cursuri sau să fac ceva folositor cu viața mea.
În București m-am împrietenit cu o fată, bine facută, făcea sport, merge la sală de 3-4 ori pe săptămână, mi-a zis că a slăbit de la 90 și ceva de kg la 60. Asta până m-a cunoscut pe mine și am pus amandouă niște kg bune că în drum spre cursuri treceam pe lângă o patiserie cu cornuri, pateuri, lipii…(drooling). Când a văzut ea că direcția în care mergem nu e bună, m-a convins și pe mine să mergem la sală. A tras de mine ceva vreme până să zic marele da. În primele zile m-am dus așa doar să-i arăt că mă ia degeaba și că mie oricum nu îmi place și nu o să fac nimic din asta. Da’ ce să vezi? Nu doar că mi-a plăcut ci atunci când ea s-a mutat am și continuat.
E foarte, da’ foarte important, să începi ușurel, să mergi la câteva clase gen zumba, step, aerobic, ceva care să te motiveze și să vrei să te întorci. Te motivează și antrenorul din fața ta, muzica, fetele alea care se scălămbăie pe lângă tine și atunci îți spui: ‘astea cum pot și eu nu?’ Apoi poți încerca cycling sau kangoo jumps. O să ai impresia uneori că mori și că ți se taie respirația dar din nou îți zici: ‘țopăie acolo, vacă grasă că atunci când ai mâncat burgerul ăla n-ai mai murit!’.
Sunt atâtea clase, atatea săli, atâtea opțiuni încât e păcat să nu le încerci. Dacă crezi că asta sigur nu e de tine și nu o să îți placă, încearcă altceva, du-te la tenis, la baschet, la înot, la squash. Încearcă mai multe, sigur o să îți placă ceva. Încearcă să te duci la alergat în parc, o să vezi mulți nebuni cu căști in urechi alergând, înscrie-te la competiții din alea scurte, gen Color Run sau Urbatlon, sunt super fun, te distrezi și poți cunoaște tot felul de oameni mișto.
De ce insist? Pentru că te schimbă. Totul se schimbă. Te simți MUUUULT mai bine, mai ușor, mai activ (ataât fizic cât și mental), să nu mai spun că te simți tu mult mai bine cu tine. Corpul tău e mai suplu, mai frumos, mai tânăr. Dimineața te trezești mai ușor, mai odihnit, nu mai ai impresia că tocmai te-a lovit trenul accelerat.
Da mă, face sportul ăsta minuni. Nu te aștepta ca toate rezultatele aste să vină așa după prima oră de sport. Nu vin nici după prima săptămână, nici după prima lună, vin după câteva luni. Trebuie să ai nițică răbdare și să tragi de tine iar apoi o să vezi că totul va veni de la sine, crede-mă pe cuvânt.
Apucă-te de sport, oricare ar fi, oricum ar fi, pentru că face doar bine.